vineri, ianuarie 21

Prietene?

E competitiva, e si invidioasa, te jigneste, te saboteaza, si totusi, sunteti bune prietene. Aveti cam aceleasi gusturi, va distrati bine impreuna. Se poarta relatiile doi in unu, prietene si rivale in acelasi timp.La 12 ani cea mai buna prietena era lucru “sfant”. La 22 de ani, tiparele foarte clare ale copilariei si-au pierdut contururile si imaginea mai pragmatica a prieteniei cu doua taisuri, a amicitiei ambivalente “contaminate” cu invidie, gelozie si nesiguranta, si-a dovedit suprematia. Toate am vazut “Liceenele din Beverly Hill si Fete Rele”, unde se trateaza subiectul amicei invidioase si toate trecem prin liceu, unde falsele prietene ne pandesc la tot pasul. Stim cu cine avem de-a face! Ba mai mult, intelegem natura acestor relatii duplicitare, pentru ca am avut asemenea prietene dintotdeauna.
Ai avut si tu parte probabil de astfel de specimene in primul an de liceu! Stiai ca te detesta pentru ca tu erai buna la mate si ea era “varza” cu cifrele. Si cu toate acestea, insista sa se numeasca prietena ta. Oriunde te duceai era si ea prezenta, nu pierdea nici o ocazie de a-ti face complimente gratuite si desigur nesincere. Si da ii faceai temele, chiar si dupa ce i-ai descoperit adevarata natura. De ce? Pentru ca uneori chiar o simteai apropiata si va intelegeati foarte bine, iar tu nu vroiai sa pierzi asta. Asa ca ai apelat la compromisuri, atat cat s-a putut…
Aceste legaturi se nasc de obicei intre femei si barbati, cei din urma fiind mult mai rapizi in a “scapa” scurt si la obiect de un “artificial”. Asta pentru ca in cazul femeilor, partea negativa din relatia de iubire/ura nu este de fapt ura, ci invidie, nesiguranta sau gelozie. Diferenta dintre un prieten fals si un prieten e doar o chestiune “graduala”. Intrebarea e pana la ce nivel poate fi cineva competitiv, invidios, critic si meschin?
Care este deci limita peste care nu trebuie sa treci? Ca sa afli raspunsul fa un test simplu, gandeste-te cum te simti dupa ce te intalnesti cu respectiva “amica”. Iti este bine, zambesti sau simti furie, neliniste si neputinta? Daca te enerveaza faptul ca iti petreci timpul cu ea, te oboseste si te frustreaza, atunci este clar ca scoate tot ce e mai rau din tine si acesta ar trebui sa fie primul semnal de alarma!
Dar cum altfel mai poti recunoaste o falsa prietena? Cum separi graul de neghina? Iata cateca metode simple si eficiente: Te jigneste “fara sa vrea” iar tu te trezesti mereu cautandu-i scuze? Te lasa balta atunci cand ai cu adevarat nevoie de ea, iar tu te gandesti ca poate chiar i-a fost cu neputinta sau a avut o problema mai serioasa decat a ta. O surprinzi uneori furioasa si nemultumita de faptul ca tu ai avut succes intr-un anumit domeniu si crezi ca poate e stresata. Iti critica toti iubitii si te jigneste si pe tine ca i-ai ales. Chiar daca nu o face constient, asta nu inseamna ca-i poti trece cu vedere egoizmul.
Iti place de ea cam la fel de mult pe cat o detesti pentru felul ei de a fi. Este posibil sa aiba la fel de multe calitati pe cat are defecte. Uneori simti ca te intelege si ca iti poti impartasi gandurile cu ea, dar alteori ai impresia ca nu te cunoaste deloc. Comparata cu alte amice nu le ajunge nici la degetul mic. Nu-i asa? Ba mai mult, pe oricine intrebi, te sfatuieste sa stai cat mai departe de ea, ca nu e o persoana pe care sa te poti baza. Poate nu e dracul chiar atat de negru, dar mai bine sa te asiguri tu de adevarul acestui proverb.
Miss egoism.Imi pasa doar de mine! Aceasta sufera de un Ego “marit”si ii este pur si simplu imposibil sa vada mai departe de sfera propriilor griji.Desi la prima vedere pare sa fie o buna prietena,chiar si atunci cand se intereseaza de tine, de fapt, in spate se ascunde un interes propriu. Ai grija!
Vesnicul bat din roata ta! Vrei sa te lasi de fumat si ea te imbie cu o tigara,esti la cura de slabire si ea comanda tort de ciocolata,de fiecae data cand vrei sa`ti imbunatatesti viata ea te “ajuta” sa renunti la astfel de idei prostesti.Chiar daca o face fara sa`si dea seama,incearca sa vorbesti cu ea si sa`i arati ca nu te ajuta astfel.
Barfitoare cronica.Totul trebuie spus! Orice ii spui,in mai putin de cateva ore ,stie toata lumea.Nu se poate abtine sa nu impartaseasca totul cu toti,chiar si secretele tale cele mai intime.Se poate sa fie vorba de o boala.Nu`i mai furniza “material” .Pana la urma tu esti cea care are de suferit.
Ce`i al tau e si al ei..intotdeauna.Conceptia ei : totul la comun! ăăă nu chiar totul-totul,doar tot ce e al tau. Nu`i e jena sa profite de tine ,cu scuza ca sunteti foarte bune prietene,dar atunci cand ai nevoie de ea , se face nevazuta.Nu te lasa dusa de val de etuziasmul ei molipsitor.De fapt vrea decat sa profite de tine.