Secunde

Tare-as vrea sa-i pot atribui timpului o definitie concludenta.Are atatea unitati de masura,insa cele mai chinuitoare mi se par secundele. Se scurg atat de greu, cateodata,mi-as dori sa le alung.Imi placea sa masor timpul in dragoste,in clipe petrecute in doi.Acum nu mai pot.N-ai cum sa masori timpul cu o dragoste neimplinita,spulberata,mocirlita de ploi torentiale.

Cand te-am vazut prima data am crezut ca un inger a coborat pe pamant.Dar ingerii nu exista ,nu? Sigur, nu exista, desi atunci credeam in ei. Felicitari,ai reusit sa-mi distrugi si aceasta viziune despre frumos.

Mi-ai taiat respiratia.Simteam ca inima sta sa-mi sparga pieptul,desprinzandu-se de mine si alergand in urma ta.

Cuvintele "Te iubesc!"n-aveau relevanta pentru mine,pana atunci.Tu ai reusit sa le colorezi atat de frumos,redandu-le viata.Ma aruncam in bratele tale ca o carpa de bumbac,lenevind la pieptul tau,simtind cum respiratia ta se revarsa peste mine ca o binecuvantare. As fi stat acolo ore intregi,as fi murit in stransoarea bratelor tale si nu mi-ar fi pasat.

Apoi,incetul cu incetul,ai inceput sa-mi controlezi fiecare miscare.Eram ca o marioneta incapabila de autocontrol.Eram acolo,insa nu aveam nici un fel de reactie.Te jucai cu mine asa cum te joci cu piesele de sah! Le mutai pe tabla,absent,ca si cum iti pasa doar de castig.Banuiesc ca asta fac oamenii egoisti.

Totusi,nu te-ai gandit ca sunt o fiinta umana? Ca undeva acolo,in trupul ala exista un suflet dornic de imbratisari? Si-atunci,am preferat sa ma ascund intr-un colt si sa-mi plang de mila.Nu te-ai intrebat niciodata,de ce ochii mei sunt atat de obositi mereu,desi era atat de evident.Cred ca daca ar fi putut,ar fi strigat la tine ,te-ar fi implorat sa le dai pace.Au plans pana cand au ramas fara lacrimi.

Fiecare secunda devenea un chin apasator care refuza sa dispara.D-asta urasc secundele,timpul : din cauza ta! Am inchis ochii involuntar,doar pentru cateva secunde si cand i-am deschis,tu disparusei. Lasasei in urma un gol imens si negru,care se adancea pe zi ce trecea.Practic ma devora,distrugea tot ce exista frumos in mine,inghitindu-ma ca un abis.Multumesc! Data viitoare cand voi inchide ochii,ma voi asigura ca fericirea-mi va zambi!

The end

Am stiut ca sfaritul se-apropie cu pasi repezi de mine ,tragandu-ma de maneca,insa l-am alungat cat am putut.Am fost egoista si l-am ignorat.Dar cand esti pus fata in fata cu inevitabilul nu prea mai e mare lucru de facut.

Am fost aici o perioada prea mare,mi-am expulzat prioritatile,mi-am pus in joc propria-mi viata pentru fericirea ta.Acum stau si ma intreb "a existat oare cineva,vreodata,care sa puna fericirea mea mai presus de-a lui ,asa cum am facut eu?".. Bineinteles ca nu.

Te complaceai in aceeasi situatie mizerabila de prea mult timp.Era dreptul meu s-o iau de la inceput.Am incercat din rasputeri sa uit totul .La inceput am crezut ca-i simplu.Oh,cat de tare m-am inselat! Eu am fost cea care te-a impins in bratele alteia.Hai,spune! Trupul ei are acelasi miros ca al meu? Te privesc ochii ei asa cum o faceam eu odata? Nu..n-are cum,pentru ca ea nu stie ce-i iubirea,nu s-a luptat cu demonii din launtrul ei pentru tine! Mi-au devorat inima,asta au facut! M-am multumit sa intorc spatele si sa plec.Asta nu inseamna ca sunt slaba,nu..nici pe departe.

Am vrut sa innebunesti si tu,ca mine.Sa-ti pierzi mintile definitiv ca sa stii cum e atunci cand iubirea te orbeste,distrugandu-ti coloana vertebrala,lasandu-te paralizat si incapabil pe viata!

Si n-am sa fiu acolo sa am grija de inima ta rupta-n bucati,asa cum nici tu n-ai fost.Uneori erai atat de absent...Sentimentele urlau in pieptul meu ,sapau sa-si faca loc spre suprafata pana cand au lasat doar o cangrena sangeranda.Nu le-ai auzit.De fapt,nici nu ma asteptam s-o faci! Egoismul tau atingea cote maxime uneori.

Te intrebi vreodata ce fac,daca mi-e bine? Poate ca nu.Ei bine afla ca inca ma afund in mizeria care ma inconjoara,poate mai rau ca alta data.Oricum,ar trebui sa-mi multumesti ca ti-am redat libertatea.

Go away

Intuneric,intuneric si eu,atat! Linistea acopera tot ce ma inconjoara.Un singur lucru este capabil sa taie linistea asta asurzitoare care ma deranjeaza: gandurile mele. Bataile inimii rasuna ca un ecou intre patru pereti.

Vrei sa stii ce simt? Ei bine,afla ca te urasc.Te urasc cu toata fiinta mea,simt asta in toate incheieturile.Vrei sa stii de ce? E simplu.Te urasc pentru ca te iubesc,te urasc pentru ca alergi zi de zi prin mintea mea.Oare nu obosesti? De-as putea ti-as rupe ambele picioare,sa te vad cum suferi,insa ar fi de prisos.Tot ai fi capabil sa gasesti o cale de a-mi face rau.Chiar si asa,tot ai reusi,cumva,sa alergi.

Vrei te rog frumos sa pleci si sa ma lasi singura,cu ale mele? De ce te incapatanezi sa ramai? Stiu..iti place sa ma chinui,ai o placere sadica de-a-mi rupe inima-n bucati!

Esti ca o fantoma ce-mi bantuie existenta.M-ai posedat ca un demon si nu exista nimeni in stare sa ma exorcizeze,sa ma scape de raul ce-mi invenineaza sufletul.

Sunt captiva intr-un cerc vicios.Mi-ai invdat spatiul,te-ai strecurat in inima mea si ti-ai strecurat veninul intr-al meu corp.Ai vrut sa fi sigur ca o sa mor incet si sigur.

Ia-ti spatiul tau si lasa-ma in pace! Poti sa-ti iei amintirile,libertatea ,sa le indesi intr-o geanta si sa pleci. Nu am nevoie de tine,nu cum am avut odata.. Doar pleaca,atat iti cer,nimic mai mult!

Love story before sunrise

Era racoare.O rafala de vant s-a abatut asupra trupului meu dezgolit. "Mi-e frig".. am spus cu vocea tremuranda."Sunt aici,iubito".Glasul tau melodios s-a lasat ca o mangaiere asupra mea. Erai acolo ,te simteam atat de cald,de dulce.

Ti-ai intins bratele inspre mine,imbratisandu-ma.Oh,cu cata caldura ma strangeai la pieptul tau.

Erai atat de moale,de catifelat,ca o plapuma de bumbac.Simteam cum respiratia ta calda se infiltreaza in trupul meu ,dandu-mi o senzatie de bine.Ma simteam protejata.Mereu ma salvai,erai eroul meu,eroul regasit dupa o lupta sangeroasa cu destinul.

"Sa nu pleci niciodata,m-ai auzit? Sa nu indraznesti sa ma parasesti!" Ai zambit ,apoi m-ai strans mai tare,fara sa-mi dai un raspuns cu voce tare,il intelesesem, oricum ,din gestul tau.

Razele lunii se jucau atat de frumos pe chipul tau angelic.Erai al meu,stiam asta! Mi-as fi ingaduit sa petrec o eternitate in stransoarea bratelor tale si apoi,s-o iau de la inceput,iar si iar..Nu m-as fi plictisit vreodata. Ti-ai atintit privirea blajina asupra mea,facandu-ma sa rosesc.

"Te iubesc,te iubesc cum n-am facut-o niciodata,cum n-am iubit pe nimeni!" Vorbele tale mi-au imbratisat sufletul,erai tot ce aveam mai bun. M-am ghemuit cuminte la pieptul tau,lasandu-mi cateva suvite razlete sa-ti gadile barbia. Iti placea..Am inceput sa ma joc cu degetele pe bratul tau.Nu era incordat din cauza stransorii,era atat de relaxat,ma proteja cu atata grija.

"Stii ..." .M-am uitat putin mirata.Cuvantul asta imi deranjase starea de liniste. "Da,ce e?"

Te-ai oprit pret de cateva minute facandu-ma sa astept reactia ta cu sufletul la gura.. "Spune,nu ma tine in suspans,ce s-a intamplat?!"

"Nu stiu de unde sa incep..." M-am ridicat,insa stransoarea bratelor tale a ramas la fel de ferma,nu mi-ai dat drumul. "Cu inceputul,cu asta trebuie sa incepi.Spune-mi,ce te framanta?"

"Ma gandesc de ceva vreme la asta,insa mi-e teama de reactia ta". Sufletul mi s-a intristat dintr-o data,mi-era teama.Simteam nesiguranta in glasul tau.Inima batea sa-mi sparga pieptul. "Vrei sa ma parasesti?"..Ti-ai atintit privirile spre cer,parand pierdut.Ai ramas blocat.Ti-am prins obrajii in palme,intorcandu-ti privirea spre mine ,incercand sa te fac sa-mi spui ce te macina. "Ma gandeam,de ce e cerul atat de albastru,il picteaza oare cineva in fiecare zi? "

M-am uitat urat,probabil nu mi-am dat seama,apoi am revenit la expresia calda de mai devreme. "Termina cu prostiile,spune-mi ce gandesti cu adevarat."

M-ai sarutat pe frunte si milioane de fiori m-au impresurat. "Uite...Te iubesc enorm,mi-as da viata pentru tine,dar.." Totul prindea o intorsatura ciudata,vorbele tale pareau incoerente,iar eu devenisem crispata. "Dar ce? ce vrei sa spui"?

Din nou ti-ai luat privirile de la mine,schitand un gest cu mana pe nisip. "Dar nu mi-e de ajuns,nu vreau sa fii iubita mea!"

"Ce? ce vrea sa insemne asta? ai cumva chef de glume?".. Figura ta serioasa ma inspaimantase,simteam cum ma infierbant,uitasem de frigul de afara.

"Nu, n-am chef de glume,doar ca nu imi este de ajuns".. Te-am prins de umeri si te-am zguduit.Imi iesisem din fire. "Cum adica nu ti-e de ajuns,exista alta femeie in viata ta?"

"Nu ,prostuto,vreau sa fii mai mult de-atat.Ai fost prea multa vreme iubita mea. Vreau sa fii sotia mea!"..Lacrimile mi-au inundat obrajii,uimirea pusese stapanire pe chipul meu. "Ce-ai spus? repeta!...

"M-ai auzit bine! Vrei sa fii sotia mea? "

Am ramas impietrita,emotiile se ingramadeau in inima mea."Da ,vreau!"

M-ai strans in brate atat de puternic,simteam ca oscioarele mele vor ceda. "Te iubesc ,te iubesc ,te iubesc! " . "Si eu te iubesc,sa nu ma mai sperii niciodata,ai auzit?"

Soarele se ivea timid ,lasand imbratisarea apelor in urma si inaltandu-se grandios pe cer. Am adormit,dar nu oricum.Am adormit in bratele tale,cu gandul la rochia alba pe care visam c-o port de mic copil.

Sfarsit de vara

Vara e pe sfarsite si odata cu ea s-a sfarsit si dragostea mea pentru tine. Nu a disparut pur si simplu pentru ca asa ar fi fost firesc,a disparut pentru ca eu am alungat-o.

Imi doream o dragoste pura,inteleasa,insa in locul ei am primit una bolnava.

Nu mai vreau sa-mi amarasc inima cu sentimente amare.Vreau sa alung toata ura pe care-am acumulat-o din cauza ta. Vreau sa redevin eu,cea dinainte,cea plina de viata ,care zambea oricui.

M-am saturat sa fiu doar o radiografie,animata de simturi,pe care nu le pot controla.

Daca trebuie sa pleci,pleaca.Oricum nu mai am nevoie de tine.

De vara..da,de ea o sa-mi fie cel mai dor,dar stiu ca se va intoarce la mine.O voi astepta cu bratele deschise,cat despre tine,nu pot spune acelasi lucru.Poate intr-o zi.. cine stie...

Viata dupa moarte

M-am trezit in intuneric, singura, cu bratele amortite.Un foc lichid imi mistuia sufletul,eram atat de confuza ,debusolata,ce se intampla cu mine?Am inceput sa tip: "Unde ma aflu"?
Paseam timida pe carbuni de jar incins ,provocandu-mi dureri ingrozitore,care ma ardeau pana-n strafundul celui mai intunecat orificiu.Tipete asurzitoare imi patrundeau in urechi,pana cand timpanele au inceput sa-mi sangereze.Trupul mi-era plin de rani sangerande,iar culoarea pielii mele devenise tuciurie.Finetea ei de alta data disparuse,transformandu-se intr-o bucata de carne scorojita.
Incerc sa gasesc o usa,un drum de iesire,sa scap din abisul asta intunecat,dar cum as putea ,cand nici macar nu stiu unde ma aflu?
Inaintez sfioasa,taind paravanul de tipete care ma izbeau frenetic din toate partile,facand cativa pasi prin intuneric.Picioarele stateau sa-mi cedeze,ma clatinam ametita,si-apoi m-am trezit inconjurata de flacari. O doamne! unde-am ajuns?
In toata agonia care ma inconjura,am reusit sa descifrez un trup hidos,ars.Am incercat sa ma apropii,insa valtoarea vapailor se inalta in fata privirilor mele,ca un paravan. Priveam terifiata cum o forta invizibila ii schingiuia trupul anemic.Biata creatura...Se incovoia de durere.Oare ce greseli ascundea fiinta asta hâdă? pentru ce trebuia sa dea socoteala cu pretul vietii?
Insa nu trupul era cel care suferea,ci sufletul,el era cel schingiuit.Doi demoni trageau cu putere de sufletul ei,incercand sa-l devoreze precum sacalii.
Aceeasi intrebare ma bantuia.Ce facuse si de ce eram eu aici alaturi de ea? Un val de imagini s-au derulat in fata ochilor mei crispati.Inselase,isi parasise familia,isi torturase singurul copil.O,saracii oameni.Trebuia sa plateasca pentru pacatele ei ,dar chiar si asta mi se parea exagerat.Greselile comise de mine,erau apa de ploaie,pe langa tot ce facuse ea.Oare sufletul meu va trece prin aceleasi spasme? Oare va fi faramat in bucati,apoi puse una langa alta pana cand puzzle-ul va fi reintregit si torturat din nou? Spaima se infiltrase in sangele care-mi pulsa frenetic in vene,circuland ca un tren ce sta sa deraieze.Buzele imi tremurau,acoperind dintii inclestati.Asta trebuie sa indur pentru ca am facut doi-trei oameni sa planga prin copilariile mele? Nu imi ingadui sa cred asa ceva.
Trebuia sa indrept erorile comise,trebuia sa fac cumva sa fug de-acolo mancand pamantul.Dar cum?
O raza de lumina a fulgerat ,despicand flacarile si pamantul pe care stateam.M-a invaluit ca un mister,ridicandu-mi trupul greoi ca pe un fulg."Unde ma duci"? am rostit cu glas plapand..M-am trezit brusc langa omul pe care-l iubeam si-atunci am realizat ca suferinta provocata de iubirea lui,e minuscula pe langa chinurile pe care le-am trait pret de cateva secunde.Oare asa e viata dupa moarte? Chiar vom plati pentru toate moravurile si indecentele comise ?

I love you but good bye

Incercarile ei au ajuns la capatul puterilor,a incercat de atatea ori,n-ai cum sa negi,insa a pierdut lupta cu ea insasi.
Statea pironita acolo,langa pat.Nu indraznea sa se aseze pe el,pentru ca mirosul tau ramasese impregnat in asternuturi,mirosea atat de intens,incat narile ei au inceput sa sangereze.Ii era dor ,de tine,de voi,inca te iubea,dar subconstientul ei nu mai suporta gandul ca ar putea ajunge iar in bratele tale.
Oh! si si-o dorea atat de mult,simtea nevoia sa fie iar ranita de dragostea aia bolnava pe care o nutrea pentru tine.Tanjea dupa mainile alea puternice,care-i frangeau trupul intr-o imbratisare,care-o prindeau de coapse si-o tintuiau de pat,paralizand-o.
Voia sa-ti vada ochii aia insangerati,care-i taiau respiratia.Ii era sete de sarutul dulce-al mortii,de sarutul ala violent.Saraca fata,de cate ori a stat ingenunchiata si umila in fata ta,cerandu-si iertare,chiar si-atunci cand dreptatea era de partea ei.
Te iubea,fraiere! Ai fost calaul ce-a ucis o iubire pura,ai calcat in picioare frumosul din viata ei,si-acum in loc sa te invinuiasca,iti simte lipsa!
Biata de ea,de cate ori si-a impus : "O sa-mi fie bine,n-am nevoie de el!" de atatea ori a esuat lamentabil.Singurul lucru in care-si regasea speranta nu mai exista acum.Isi strangea lacrimile in palmele uscative,sperand ca intr-o buna zi un zambet cald sa le inlocuiasca o data pentru totdeauna! Te iubea insa nu era in stare sa renunte iar,la propria-i viata doar de dragul tau. Si-ar fi dorit sa-ti destainuie sentimentele mucegaite pe care le nutrea inca pentru tine,insa nu putea.Acestea ii putrezeau in adancul sufletului,inconjurate de intuneric si spasme de agonie.Saracul suflet,sarmanul dor...

Chances

E trecut de miezul noptii,totul e inconjurat de liniste,pana si luna sta sa adoarma,insa ea e treaza,ea si gandurile ei obisnuite.Un miros ciudat pluteste in camera obscura,miroase a dor,un dor ticsit si imbibat de durere.
Pleoapele ii pica grele,pravalindu-se peste verdele ochilor,insa refuza sa le asculte,le deschide impotriva vointei lor.Cu telefonul in mana,formeaza un numar,pe care-l stia pe de rost..Cateva secunde amortite in asteptarea apelului,si-apoi cu un gest fricos lasa degetul pe taste..Nimic,asteapta,si in cele din urma,vocea robotului ii zgarie timpanele.
Dezamagirea i-a cuprins trupul,ca o menghina.Lacrimile nu s-au lasat asteptate,se pravaleau pe obraji iar,de parca plecasera de mult..
Noaptea a trecut ca un mileniu,si-a zvarcolit trupul printre asternuturi,si chiar daca somnul o apasa greoi,nu putea sa doarma,pentru ca amintirea lui nu-i dadea pace.
Cand dimineata i-a batut la fereastra,si-a deschis ochii,si inima concomitent,aceasta din urma fiind prea plina de speranta.Subconstientul urla din toti rarunchii "Potoleste-te,ai innebunit? vrei sa ajungi de unde ai plecat..de ce te arunci singura in bratele mortii?" ,insa egoista,a refuzat sa-l asculte,a preferat sa-l ignore.
O zi intreaga a asteptat,in zadar..Orele s-au scurs,lucrurile din jurul ei si-au urmat cursul firesc,insa ea a ramas tintuita in mocirla durerii,pentru ca inca o data
a realizat,ca glasul inimii e cea mai mare prostie inventata vreodata! Nu trebuie ascultat,nu trebuie nici macar auzit,trebuie expulzat,pentru ca nu aduce decat dezamagirea de la sfarsitul zilei,in care te ingropi ca pana acum.Isi cufunda capul in perna moale,si inainte de a adormi,isi spune cu voce tare : "Esti o fraiera,uita-l!:

Chipuri de lut

Ce-ti pasa tie ,chip de lut,daca sunt eu sau alta?
Chipuri de lut,asta sunt oamenii..Sunt plasmuiti cu atata meticulozitate,din pamant urat,si totusi sunt atat de frumosi,de perfecti,la exterior.Insa e doar o masca,o fiinta cu doua taisuri,care imbina frumusetea si hidosenia,bucuria si tristetea,fericirea si lacrimile,atat de armonios.
De ce se incapataneaza sa isi distruga viata,prin moravurile lor absurde? De ce nu pot pur si simplu sa traiasca inconjurati de fericire,si se incapataneaza sa arunce cu mocirla unii in ceilalti? Au fost lasati,sa infrumuseteze,nu sa distruga.
Asta fac oamenii,distrug! Tot ce ating ,se corodeaza,si ramane doar umbra a ceea ce a fost odata.Stralucirea paleste in calea lor,pentru ca oamenii,calca pe morminte,pentru a-si atinge scopurile marsave.
Dragostea,afectiunea,compasiunea,sunt sentimente pure,divine,si neintelese.Mintea lor bolnava,nu poate sa perceapa partea plina a paharului,tot ce vad oamenii,e urat,si in viziunea lor,tot ce e bun trebuie sa dispara.
De ce?! Nu cred ca exista un raspuns coerent..pur si simplu se intampla.Toate acele povesti de dragoste perfecte,nu exista,e doar o iluzie,o inchipuire a psihicului uman.Inima nu le intelege niciodata,le simte,le are,apoi le pierde,crezand ca n-are nevoie de ele,si dupa un timp tanjeste dupa ele.Atunci apare ura,care inghite tot in calea sa,devoreaza tot ce-a fost odata bun in tine,si acapareaza ultima ramasita de speranta,lasandu-ti un gol intunecat,in care cazi la nesfarsit,ca-ntr-un abis!
Te macini,si ramai pustiu.Poti compara dragostea,cu frunzele ruginite,care se desprind dintr-o data de ramurile batrane,cazand si intr-un final izbindu-se puternic de solul imbibat cu putreziciune.Asta li se intampla si oamenilor,la exterior sunt atat de frumosi,radiaza fericirea pe chipurile lor angelice,iar zambetul ala perfect,ah..te indeamna la faradelege.Insa interiorul le este putred si miroase a deznadejde.Inima lor,este locasul ce adaposteste un amalgam de sentimente nocive...

Cut the bullshit

Mi-as dori sa aplic o metoda de a arata idiotilor limitele limbajului,un fel de scrisoare de dragoste in neant,obscena pana la Dumnezeu,dar atat de romantioasa,incat sa-i dea lacrimile si ultimului oligofren.
Asta pentru ca toti apretatii se gandesc sa imblanzeasca fiara din ei,gratie uzantelor sociale si a unei diplomatii prost intelese.Ca asa te pacalesc inca din clasele primare,nu ai constiinta...esti mort!
Zau?!Societatea a stricat prin educatie tot ce era mai bun,instinctual,in om,a cenzurat pornirile firesti de dreptate : "Lasa,mama,ala e patron,patronul are intotdeauna dreptate,are bani,tu esti mic,esti prapadit!"Credinta,pe de alta parte,i-a invatat pe oameni sa-si iubeasca aproapele,dar a uitat sa le spuna ca sex "is good"si ca n-ar trebui sa se puna egalitate,intre sex si santaj sentimental,cum se intampla acum.Nu mi-ai adus martisor,a rivederci sex,moncher! Unde-i respectul? Si de calci stramb intre doua santaje sentimentale,apare si-un tap ispasitor dupa ce se consuma aventura.Constiinta..mama ei de constiinta care duce la intarziere,la inactiune,la regrete,la nopti nedormite,si la temerea ca cineva va afla de toate faradelegile pe care le-ai facut fiindca ai vrut sa te simti liber si viu.Orice lucru care ti-a provocat bucurie vine dintr-o activitate,din acel instinct greu de stapanit al omului liber,restul sunt boli ale constiintei la care te supune societatea.Nu e frumos nici sa vorbesti prea mult despre sex,nici sa scrii ,dar nici sa faci sex! Bullshit! Poate e mai bine sa fii stupid atunci si sa dai din coada la ceea ce gresit te-au invatat toti virtuosii din viata ta,pana cand au devenit neregulati!

La rascruce de drumuri

Esti la rescruce de drumuri,si oricat te-ai stradui esti debusolata,nu gasesti luminita de la capatul tunelului. Sperai sa fie cineva acolo,oricine,sa te mangaie prietenos pe obrazul scaldat de lacrimi,si sa iti spuna ceva care sa`ti consoleze inima.
E oare cineva capabil,sa-ti potoleasca setea de dragoste,sa stinga focul ala care-ti mistuie maruntaiele,sa opreasca furtuna care s-a starnit de atata vreme? Exista oare acel cineva?
Privesti cu ochi goi,si deznadajduiti,si nu ai certitudinea zilei de maine,nu ai alinarea care sa-ti linisteasca haosul din launtrul tau.Ai fost captiva o perioada prea lunga,intr-o zona crepusculara,simtind ca nu exista cale de scapare,dar constientizand totusi,ca iti produci un rau iremediabil. Probabil ii placea sa te tortureze cu sentimente de durere,cu minciuni care te loveau din toate partile,ai simtit invidia,in privirea lui taioasa,si acum incerci ca un nou-nascut,sa faci pas cu pas spre alta viata.
Incerci sa dai culoare zilelor,sa stergi durerea noptilor,dar culoarea paleste, si, cu fiecare pas,simti ca drumul tau e pavat cu spini.Durerea aia care te seaca,patrunzand pana in maduva oaselor,n-a disparut nici acum.Timpul a stins lumina,in viata ta demult.. Toate sperantele ti s-au naruit,au fost spulberate de vant,parca simti si acum fiorul acela rece,care-ti zgaria pielea.
Credeai in vise? ei bine,ar fi cazul sa incetezi,pentru ca la sfarsitul zilei,totul se dovedeste a fi,doar un cosmar,care-ti bantuie anii tineretii!

You,don`t know me

In primul rand nu ma cunosti,in al doilea rand,nu ma cunosti deloc! Ai pretins atata vreme ca imi cunosti intunericul sufletului,durerea inimii,incat pana si eu ajunsesem sa te cred! Tot ce`ai cunoscut,a fost una din multele masti,pentru ca oamenilor le e mai usor,sa se ascunda,decat sa recunoasca ceea ce sunt cu adevarat!
Te`ai intrebat vreodata,oare ce se ascunde sub aceasta masca? Bineinteles ca nu,iti placea asa cum era,perfecta,nu te`ai straduit sa`i cunosti uratul,sa strapungi valul ala de mister,si sa`mi imbratisezi temerile,durerile,sentimentele adevarate.
Oare cine ti`a permis,sa`mi smulgi inima din piept,s`o desparti de lacasul sfant in care salasluia,si s`o iei cu tine? s`o izbesti cu putere de peretii sentimentelor,s`o vatamezi..? Nimeni,dar totusi ai facut`o. Spui ca`ti pasa? Nu te cred,am incetat de mult s`o fac.Toate sperantele mele,toate iluziile,ti`au fost incrediintate,si tu ce`ai facut cu ele? Le`ai alungat,de fiecare data.Te urasc pentru asta!
Nu`mi spune ca ma iubesti,nu indrazni macar sa pretinzi asta,nu indrazni nici macar,sa te gandesti la asta! Nu ai nici un drept,l`ai avut demult,insa l`ai pierdut,asa cum m`ai pierdut si pe mine.There`s no way back!

E noapte iar...

S`a lasat noaptea peste sufletul ei din nou.Intunecata si confidenta ei prietena,singura de care era sigura ca n`o s`o paraseasca,niciodata,ca o sa`i bata la usa mereu,indiferent de ce s`ar intampla! Sfetnicul care i`a sters atatea lacrimi dureroase,care se pravaleau din ochi`i migdalati.Avea obiceiul sa priveasca adesea ,cerul instelat,cu privirea pierduta,fara sa clipeasca,de teama sa n`o paraseasca si el.
Oh,cate secrete i`a impartasit,cate intrebari retorice i`a adresat! Nici macar el nu era apt sa`i dea raspunsul pe care`l cauta de atata timp.
Adesea se intreba,daca stelele sunt suspendate pe cer pur si simplu,sau le tine cineva,le ocroteste..?! Se asemanau atat de mult cu dragostea ei,care stralucea strapungand intunericul..
De ce ele nu cad,si de ce dragostea ei s`a prabusit? De ce n`a putut sa fie niciodata fericita pe deplin,sau de ce i`a fost sfasiata inima in mii de bucati.De ce durerea care`i arde pieptul e iremediabila? Atatea intrebari care`o chinuau in fiecare secunda a vietii ei mizerabile,si nimeni capabil sa`i ofere un raspuns coerent.
Va gasi oare pe cineva,care s`o doreasca cu ardoare? s`o aprecieze asa cum s`a nascut,s`o trateze fara superficialitate,si fara superioritate,sa`i ofere totul si sa nu ceara nimic in schimb,doar pentru simplul fapt c`o iubeste cu adevarat?
Doar noaptea o iubea,doar ea o calauzea pe cele mai bune cai,era singura ei prietena pe care se putea baza cu adevarat.Nu merita si sufletul ei ranit o mangaiere? Viata i`a fost mereu inamicul cel mai de temut,cel mai infocat,a lovit`o din toate partile posibile,in momentele in care se astepta cel mai putin? Oare e drept?

Dulcea mea..

Soarele asta imi zambeste atat de frumos.Se joaca cu razele lui toride in parul meu balai.Ah,mi`e atat de dor de mare. Iubita mea cu valuri verzi.
Tanjesc de atata vreme,sa`mi ingrop talpile in nisipul marunt si fierbinte,sa ma joc cu valurile ,sa le imbratisez cu caldura,si sa nu le mai dau drumul niciodata!
Iubita mea involburata,noi doua ne asemanam atat de mult.Inima mea e atat de nelinistita,se izbeste in piept,asa cum o fac valurile tale sub clar de luna.
Mi`ai lipsit atat de mult..dar stiu ca in curand voi fi din nou a ta.Am atatea sa iti povestesc,pentru ca stiu ca secretele mele,vor ramane pururi taine,care se vor ingropa in adancul tau.Asteapta`ma,o sa ajung curand!

In lipsa mamei

O flacara palida intrerupe cursul obisnuit al camerei intunecate.Palpaie de ceva vreme intr`un colt,pe noptiera prafuita.Se reflecta atat de placut,pe obrajii rumeni ai fetitei,care se juca in tihna cu papusa de carpa,pe care o are de atat amar de vreme.Singura ei jucarie,uzata,si carpita de mainile mamei,insa rupturile au revenit,pentru ca acum nu mai era nimeni sa le coasa.
Ochii ei mari,si goi,atarnau greoi,sub greutatea pleoapelor umede. Ii era dor de ea,ii era dor de mainile ei subtiri,care ii impleteau cosite cu atata grija.Punea atata dragoste in ceea ce facea,obisnuia s`o stranga in brate cu atata caldura,si acum parca simtea,biata copila,stransoarea imbratisarilor.
O vroia inapoi,tot ce ramasese in urma ei era papusa de carpa,o rama jupuita,si cateva teancuri de carti.Insa acestea nu`i foloseau,era micuta si nu stia sa citeasca.Le deschidea adesea,si le privea cu lacrimi in ochi,auzind parca si acum glasul dulce al mamei,care devenea din ce in ce mai slabit,cu fiecare poveste citita.
Un fior rece patrunse in camera.Era atat de mica,probabil ca o cutie de chibrituri era mai spatioasa.Un pat subred,o noptiera incarcata de carti,un tablou ce atarna intr`un cui pe perete,si o masuta.Atat! Si singura sursa de lumina era o lumanare,care statea sa se topeasca de tot.
Insa copila nu visa palate,sau rochii de printesa,o vroia pe ea inapoi,tanjea atat de mult dupa ochii blanzi ai mamei.
Intr`un tarziu,un om peste a carui fata ninsesera anii,a patruns in odaie.Obrajii copilei s`au imbujorat,si a schitat un zambet in coltul gurii.Era singura ei alinare.Acum ramasesera doar ei doi,si lumina lunii..pentru ca lumanarea ceruise coltul noptierei,si apoi se stinse.Era tatal ei.Acesta o prinse pe copila intr`o stransoare blanda,lua o carte de pe noptiera,si`si relua actiunea din fiecare seara.Citi aceeasi poveste,la nesfarsit,pana cand...pleoapele le cazura grele,si adormira in intunericul noptii!

Minciuna

O picatura de sange siroia agale pe bratul fraged si vatamat.Curgea atat de lin si limpede,incat aveai impresia ca va dura o vesnicie ,pana cand va ajunge in varful degetelor.Dar ce mai insemna acum o vesnicie? oricum in cateva secunde ultima farama de vlaga,va disparea fara preget,lasand in urma o bucata de carne neinsufletita.
Pentru ea viata nu insemnase nimic ,niciodata,cu atat mai putin acum,cand astepta la granita dintre cele doua lumi.Nu ii daduse niciodata sens vietii,culoarea nu se regasea in traiul ei,supravietuia intr`o negura tixita de suferinta,care se asternea ca o pacla din ce in ce mai deasa,cu fiecare zi care trecea.
Sentimentele de durere ajungeau pana in culmile extazului in acea clipa,si tot ce putea sa intrezareasca in fata ochilor,era un vid,care isi intindea bratele lungi,si inconvoiate inspre trupul ei sfartecat!
Ce i se intamplase bietei fapturi? Oare ce lucru meschin a reusit s`o tortureze atat de tare,incat refuza sa isi revina din agonie? De ce prefera sa zaca intinsa ca o carpa pe covorul imbibat de sange? Ar fi putut face ceva..s`ar fi putut salva.In schimb prefera sa ramana tintuita acolo,cu ochii larg deschisi,si cu o expresie meschina in coltul buzelor.Parea ca se bucura de ceea ce i se intampla.Se simtea satisfacuta,in timp ce fiorul rece al mortii,ii strabatea trupul.
De la ce au pornit toate astea? Simplu..de la un lucru banal,pe care ea il considera ireversibil,si impardonabil: de la o MINCIUNA!
O minciuna care i`a ars sufletul pe rug,o minciuna care a luat nastere pe trupul lui si al unei fete,si s`a scurs pe buzele ei,infiltrandu`i`se in sange,si distrugand`o!
Oare nu putea sa uite pur si simplu,si sa mearga mai departe fara el? Se pare ca nu..Prefera sa zaca acolo intinsa,fara a schita nici un gest.Dadea impresia ca asteapta momentul oportun,pentru a`si alunga din trup ultima suflare.Si cand luna si`a intins mrejele prin draperiile tesute cu fir de suferinta,a inchis ochii,si s`a stins.Tot ce`a lasat in urma a fost un simplu bilet,manjit de sange,pe care se descifrau cateva cuvinte,scrise anapoda : "Ce`a avut ea si eu nu? "

Vis?

Suntem doi si singuri,si`n loc de inima ne bate luna!
Nu stiu daca ati intalnit inca persoana,care sa va scoata din "sevraj"atunci cand simturile refuza sa functioneze,si reflexele va sunt de prisos.
E un sentiment unic,ceva aparte,cand isi fixeaza privirea blanda asupra trupului meu,norii dispar,si cerul devine iar senin ca altadata.
E nevoie de o simpla atingere,sa ma faca sa tremur din toate incheieturile,sa`mi faca inima sa trepideze,si respiratia sa inghete.Nu pot inca sa percep de ce,dar se intampla si probabil ca nu ma intereseaza motivul,sau daca merit,important e ca ma simt din nou in siguranta! Vis sau realitate? Cred ca e vis pentru ca mi se pare ireal,mi se pare prea frumos sa fie adevarat,insa visele nu sunt palpabile nu? Nu poti sa le privesti cu ochii deschisi..
Stiu ca niciodata nimic n`o sa fie perfect,sunt constienta,dar nimeni nu se intreaba ce rost are ploaia,de unde provine,sau de ce rasare soarele,insa se bucura de ele.
Imi place sa simt ca respir,sa stiu c`am uitat lacrimile care siroiau pe fata`mi trista.Don’t go and leave me
And please don't drive me blind..

Ultimul sarut

Atat de apasat si amar a fost ultima data.Urme de sange au ramas si acum.Gustul acela neplacut ii bantuie si astazi existenta.Insa nu face nimic sa il dea uitarii.Are o placere meschina sa isi aminteasca iar si iar,la nesfarsit atingerea rece si cruda pe care a simtit`o atunci.De ce? pentru ca refuza sa si`l scoata din minte,ii bantuie fiecare coltisor al fiintei ca si cum inca e prezent,poate mai prezent decat era atunci,cand ii simtea trupul masiv,peste sanii ei..
Toate noptile acelea in care se scurgeau impreuna pe sub lenjeria alba,toate momentele in care erau contopiti,in care se simteau unul singur,toate strangerile acelea puternice,dureroase si placute in acelasi timp,toate s`au risipit,a ramas doar cruda amintire pe care se incapataneaza sa si`o intipareasca in fata ochilor iar si iar si iar... la nesfarsit.
Functioneaza ca un mecanism ruginit,cand ajunge in punctul de a uita fie si pentru cateva clipe,durerea ramasa,se ambitioneaza din nou,sa isi aduca aminte ce`a fost!
Prefera sa isi chinuie existenta,sa se distruga la fiecare pas,decat sa uite amaraciunea ultimei amintiri. Ce daca e urata? Ea vrea doar sa isi aminteasca,face asta necontenit. In cele din urma a dat uitarii somnul,era singurul care`i putea rapii placerea de a se mutila,de a rasuci cutitul in rana.
Franturi de imagini ii strabat memoria,doua maini intinse spre trupul ei,parca incearca s`o cuprinda ca o menghina,insa ea nu reactioneaza..se lasa strivita.Ii place.De unde provine aceasta placere sadica? probabil dintr`o iubire bolnava pe care a nutrit`o ,fara sa o impartaseasca la timp.Oare el stia de gandurile fetei? Indraznea sa`si imagineze cum e sa traiesti torturat de propriile trairi? Sigur ca nu...
In cele din urma s`a napustit asupra noptierei pe care zaceau aruncate maldare de cutii cu pastile. A inghitit in sec,si cu fiecare pastila pe care o inghitea,pierdea cate o amintire.Insa amintirea ultimului sarut,atat de cruda,atat de veninoasa,a ramas intiparita pe buzele ei,chiar si in ultimul moment,cand ultima suflare i`a parasit trupul secatuit de dor.

Fantoma

Franturi de cuvinte intiparite intr`un colt intunecat al mintii,bubuituri aspre in pieptul ei firav. Ramasite de scrum ,ramase din sentimentul ars..Pasea usor,cu atata gratie. Trupul ei micut abia atingea pardoseala scrijelita cu un varf de cutit.Ce scria? nimic descifrabil,inteligibil..doar un amalgam de zgarieturi facute in noptile lungi,in care doar lumina lunii si durerea strabateau camera.In rest intuneric.
Cauta ceva,insa era atat de confuza incat nu stia ce.
Se invartea prin camera goala,ca un titirez..Refuza sa`si stabileasca o directie,o tinta..pur si simplu se invartea in cercuri minuscule.
Era bantuita de teama,de neliniste..La cel mai mic zgomot ciulea urechile,si inima i se strangea in pieptul micut.Oare de ce atata teama?
Simtea ca se apropie ceva,si s`a ghemuit in patul subred,ascunzandu`si trupul in patura imbaxita de amintiri.Astepta ca si cum ar stii ca ziua de maine nu`i va mai apartine..Ca nu va mai vedea soarele strabatand draperiile.
Cateva bubuituri puternice,stateau sa sparga usa.A inghetat de frica.Abia ca`si mai aducea aminte sa respire. O silueta supla,inalta a sfasiat intunericul..Era el,cel care o chinuise atatia ani fara pic de mila sau remuscare.A ramas incremenita ca o stana de piatra.Sufletul tipa in interiorul ei,dorind sa strige dupa ajutor,insa cuprinsa de spasmele fricii,nu putea decat sa stea cu ochii atintiti asupra lui si sa astepte. Fara pic de mila el a scos ceva din buzunar..A scos sentimentele frumoase pe care ea i le daruise odinioara,si le`a izbit de pardoseala..Ii placea s`o vada suferind,se hranea cu durerea ei pana cand a lasat`o fara pic de vlaga.
A intors spatele si`a plecat,calcand in picioare corpul ei fraged,lasand`o acolo,intinsa pe parchetul prafuit...

Timp

Dragostea fiind o intalnire dureroasa si paradoxala a fericirii cu disperarea,
el e prea neincapator excesului ei uman.De aceea,de cate ori te trezesti din iubire
pare ca ti`a putrezit timpul prin nu mai stiu ce inima. Ea nu e asemanatoare frunzelor
nici pe departe. Acestea cad,putrezesc,si se imbiba in pamantul moale,tinandu`i de cald. Dar cand o dragoste putrezeste,ce lasa in urma? Franturi de nimic,un abis,un intuneric interminabil si infricosator,care rascoleste si distruge tot ce aveai mai bun in tine. Ii place sa lase haos in urma,sa calce in picioare frumusestea sentimentului.Si ura care a ramas in urma,se infiltreaza in fiecare vena,in fiecare capilar,strabatandu`ti intregul corp,si storcand din el seva sperantei,care nutrea fericirea alta data..
Si simti ca mori,refuzi sa respiri,dar daca stai sa te gandesti..dupa atata amar de vreme de cand se moare,viul a capatat probabil obisnuinta de a muri;fara de care nu s`ar explica de ce o insecta sau chiar omul,ajung dupa cateva sclifoseli,sa crape atat de demn. Si atunci te gandesti ca n`are rost nici sa traiesti,dar nici sa mori..Si pici intr`o agonie eterna,cauzata de o dragoste efemera,care s`a incapatanat sa iti sparga sufletul si sa`l imprastie in toate colturile lumii.
Obisnuiai sa crezi in basme? in povesti cu "happy ending"..nu exista asa ceva,cel putin eu inca n`am reusit sa "fug cu printul":)

Lacrimi

"Incercat`am sa inteleg de unde vin lacrimile.
Si m`am oprit la sfinti..Sa fie ei responsabili de
stralucirea lor amara? Cine ar sti?Se pare insa ca lacrimile
sunt urmele lor.Nu prin sfinti au intrat ele in lume,
dar fara ei nu stiam sa plangem din regretul paradisului.
As vrea sa vad o singura lacrima inghitita de pamant...
Toate apuca,pe cai necunoscute noua..Numai durerea precede
lacrimile.Sfintii n`au facut altceva decat sa le reabiliteze".
[Emil Cioran-Lacrimi]

Albastru

Albastru..Un albastru atat de limpede si placut,dar atat de tulbure si zbuciumat
in acelasi timp.Un albastru cristalizat,care iti da impresia la cea mai mica
privire ca sta sa se sparga in mii de bucati taioase,gata gata sa iti taie respiratia!
Felul in care priveste,iti da fiori,din cap pana in picioare..Iti inspira teama,
durere si placere in acelasi timp.
Iti pleci pleoapele cu grija,si le deschizi la fel de lent,de teama ca nu cumva
sa dispara,si sa ramai pustie.Ramai impietrita de durere,atunci cand albastrul dispare,si soarele nu se mai vede,din cauza norilor furiosi care distrug totul in cale!

Feelings

Buna dimineata soare! Azi m`am trezit cu o stare de melancolie care intr`un fel ciudat imi aduce liniste sufleteasca.O multitudine de sentimente complexe m`au inabusit in ultima vreme.Sentimente de placere,emotie,bucurie care din cand in cand sunt strapunse si umbrite de tristete!
Bataile inimii mele trepideaza alert,si simturile mi`au luat`o razna.Nebuna, bate de parca vrea sa sara din pieptul meu.Ce nu`i convine? De ce vrea sa plece? cauta ceva ce nu gaseste la mine? Se izbeste atat de tare incat ma sperie.Se aseamana cu valurile marii care se izbesc puternic de tarmul moale,incercand sa`l devoreze,dar totusi intr`un mod placut.
E atat de lacoma,imi da senzatia ca vrea totul dintr`o data,a obosit sa se hraneasca doar cu jumatati de masura,vrea totul sau nimic.
Mai tare ma intristeaza ca nu am certitudinea zilei de maine,nu stiu daca`i pot oferi tot ce are nevoie pentru a radia de fericire.Inca mai are fisurile trecutului,inca se reface si spera ca el s`o ajute sa isi vindece cangrena care a macinat`o atat amar de vreme.
Nu cere atat de mult, doar intelegere,incredere si afectiune.Atat! Tanjeste dupa acel ceva special dupa care a varsat atatea lacrimi de`a lungul timpului.Atat nimic mai mult!

Sperante

Esti constient ca fiecare final,fie el tragic sau fericit are in fata un prezent mai bun ,poate un nou inceput in care ti`ai promis ca o iei de la capat, si nu mai gresesti unde o facusei in trecut.Si`ti zici "Acum gata promit ca n`o sa mai fac aceeasi tampenie", dar ciudat e ca aproaape intotdeauna ajungi sa faci aceleasi greseli doar ca gravitatea lor e putin mai mare ca prima data. Cica trebuie sa inveti din greselile altora ca e mult mai usor,insa tind sa cred ca e mult mai bine sa inveti din propriile erori,si sa fii constient data viitoare,cand simti pericol sa`l eviti.Si acum simt un gol in stomac,ceva ma framanta insa mi`am promis ca o sa fie bine , ca o sa fiu fericita,si incerc sa imi impun singura,ca toate lucrurile isi vor lua cursul lin si nu voi ajunge iar cu inima in bucati,pentru ca doare!