Incercarile ei au ajuns la capatul puterilor,a incercat de atatea ori,n-ai cum sa negi,insa a pierdut lupta cu ea insasi.
Statea pironita acolo,langa pat.Nu indraznea sa se aseze pe el,pentru ca mirosul tau ramasese impregnat in asternuturi,mirosea atat de intens,incat narile ei au inceput sa sangereze.Ii era dor ,de tine,de voi,inca te iubea,dar subconstientul ei nu mai suporta gandul ca ar putea ajunge iar in bratele tale.
Oh! si si-o dorea atat de mult,simtea nevoia sa fie iar ranita de dragostea aia bolnava pe care o nutrea pentru tine.Tanjea dupa mainile alea puternice,care-i frangeau trupul intr-o imbratisare,care-o prindeau de coapse si-o tintuiau de pat,paralizand-o.
Voia sa-ti vada ochii aia insangerati,care-i taiau respiratia.Ii era sete de sarutul dulce-al mortii,de sarutul ala violent.Saraca fata,de cate ori a stat ingenunchiata si umila in fata ta,cerandu-si iertare,chiar si-atunci cand dreptatea era de partea ei.
Te iubea,fraiere! Ai fost calaul ce-a ucis o iubire pura,ai calcat in picioare frumosul din viata ei,si-acum in loc sa te invinuiasca,iti simte lipsa!
Biata de ea,de cate ori si-a impus : "O sa-mi fie bine,n-am nevoie de el!" de atatea ori a esuat lamentabil.Singurul lucru in care-si regasea speranta nu mai exista acum.Isi strangea lacrimile in palmele uscative,sperand ca intr-o buna zi un zambet cald sa le inlocuiasca o data pentru totdeauna! Te iubea insa nu era in stare sa renunte iar,la propria-i viata doar de dragul tau. Si-ar fi dorit sa-ti destainuie sentimentele mucegaite pe care le nutrea inca pentru tine,insa nu putea.Acestea ii putrezeau in adancul sufletului,inconjurate de intuneric si spasme de agonie.Saracul suflet,sarmanul dor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu