E trecut de miezul noptii,totul e inconjurat de liniste,pana si luna sta sa adoarma,insa ea e treaza,ea si gandurile ei obisnuite.Un miros ciudat pluteste in camera obscura,miroase a dor,un dor ticsit si imbibat de durere.
Pleoapele ii pica grele,pravalindu-se peste verdele ochilor,insa refuza sa le asculte,le deschide impotriva vointei lor.Cu telefonul in mana,formeaza un numar,pe care-l stia pe de rost..Cateva secunde amortite in asteptarea apelului,si-apoi cu un gest fricos lasa degetul pe taste..Nimic,asteapta,si in cele din urma,vocea robotului ii zgarie timpanele.
Dezamagirea i-a cuprins trupul,ca o menghina.Lacrimile nu s-au lasat asteptate,se pravaleau pe obraji iar,de parca plecasera de mult..
Noaptea a trecut ca un mileniu,si-a zvarcolit trupul printre asternuturi,si chiar daca somnul o apasa greoi,nu putea sa doarma,pentru ca amintirea lui nu-i dadea pace.
Cand dimineata i-a batut la fereastra,si-a deschis ochii,si inima concomitent,aceasta din urma fiind prea plina de speranta.Subconstientul urla din toti rarunchii "Potoleste-te,ai innebunit? vrei sa ajungi de unde ai plecat..de ce te arunci singura in bratele mortii?" ,insa egoista,a refuzat sa-l asculte,a preferat sa-l ignore.
O zi intreaga a asteptat,in zadar..Orele s-au scurs,lucrurile din jurul ei si-au urmat cursul firesc,insa ea a ramas tintuita in mocirla durerii,pentru ca inca o data
a realizat,ca glasul inimii e cea mai mare prostie inventata vreodata! Nu trebuie ascultat,nu trebuie nici macar auzit,trebuie expulzat,pentru ca nu aduce decat dezamagirea de la sfarsitul zilei,in care te ingropi ca pana acum.Isi cufunda capul in perna moale,si inainte de a adormi,isi spune cu voce tare : "Esti o fraiera,uita-l!:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu