Chipuri de lut

Ce-ti pasa tie ,chip de lut,daca sunt eu sau alta?
Chipuri de lut,asta sunt oamenii..Sunt plasmuiti cu atata meticulozitate,din pamant urat,si totusi sunt atat de frumosi,de perfecti,la exterior.Insa e doar o masca,o fiinta cu doua taisuri,care imbina frumusetea si hidosenia,bucuria si tristetea,fericirea si lacrimile,atat de armonios.
De ce se incapataneaza sa isi distruga viata,prin moravurile lor absurde? De ce nu pot pur si simplu sa traiasca inconjurati de fericire,si se incapataneaza sa arunce cu mocirla unii in ceilalti? Au fost lasati,sa infrumuseteze,nu sa distruga.
Asta fac oamenii,distrug! Tot ce ating ,se corodeaza,si ramane doar umbra a ceea ce a fost odata.Stralucirea paleste in calea lor,pentru ca oamenii,calca pe morminte,pentru a-si atinge scopurile marsave.
Dragostea,afectiunea,compasiunea,sunt sentimente pure,divine,si neintelese.Mintea lor bolnava,nu poate sa perceapa partea plina a paharului,tot ce vad oamenii,e urat,si in viziunea lor,tot ce e bun trebuie sa dispara.
De ce?! Nu cred ca exista un raspuns coerent..pur si simplu se intampla.Toate acele povesti de dragoste perfecte,nu exista,e doar o iluzie,o inchipuire a psihicului uman.Inima nu le intelege niciodata,le simte,le are,apoi le pierde,crezand ca n-are nevoie de ele,si dupa un timp tanjeste dupa ele.Atunci apare ura,care inghite tot in calea sa,devoreaza tot ce-a fost odata bun in tine,si acapareaza ultima ramasita de speranta,lasandu-ti un gol intunecat,in care cazi la nesfarsit,ca-ntr-un abis!
Te macini,si ramai pustiu.Poti compara dragostea,cu frunzele ruginite,care se desprind dintr-o data de ramurile batrane,cazand si intr-un final izbindu-se puternic de solul imbibat cu putreziciune.Asta li se intampla si oamenilor,la exterior sunt atat de frumosi,radiaza fericirea pe chipurile lor angelice,iar zambetul ala perfect,ah..te indeamna la faradelege.Insa interiorul le este putred si miroase a deznadejde.Inima lor,este locasul ce adaposteste un amalgam de sentimente nocive...