In lipsa mamei

O flacara palida intrerupe cursul obisnuit al camerei intunecate.Palpaie de ceva vreme intr`un colt,pe noptiera prafuita.Se reflecta atat de placut,pe obrajii rumeni ai fetitei,care se juca in tihna cu papusa de carpa,pe care o are de atat amar de vreme.Singura ei jucarie,uzata,si carpita de mainile mamei,insa rupturile au revenit,pentru ca acum nu mai era nimeni sa le coasa.
Ochii ei mari,si goi,atarnau greoi,sub greutatea pleoapelor umede. Ii era dor de ea,ii era dor de mainile ei subtiri,care ii impleteau cosite cu atata grija.Punea atata dragoste in ceea ce facea,obisnuia s`o stranga in brate cu atata caldura,si acum parca simtea,biata copila,stransoarea imbratisarilor.
O vroia inapoi,tot ce ramasese in urma ei era papusa de carpa,o rama jupuita,si cateva teancuri de carti.Insa acestea nu`i foloseau,era micuta si nu stia sa citeasca.Le deschidea adesea,si le privea cu lacrimi in ochi,auzind parca si acum glasul dulce al mamei,care devenea din ce in ce mai slabit,cu fiecare poveste citita.
Un fior rece patrunse in camera.Era atat de mica,probabil ca o cutie de chibrituri era mai spatioasa.Un pat subred,o noptiera incarcata de carti,un tablou ce atarna intr`un cui pe perete,si o masuta.Atat! Si singura sursa de lumina era o lumanare,care statea sa se topeasca de tot.
Insa copila nu visa palate,sau rochii de printesa,o vroia pe ea inapoi,tanjea atat de mult dupa ochii blanzi ai mamei.
Intr`un tarziu,un om peste a carui fata ninsesera anii,a patruns in odaie.Obrajii copilei s`au imbujorat,si a schitat un zambet in coltul gurii.Era singura ei alinare.Acum ramasesera doar ei doi,si lumina lunii..pentru ca lumanarea ceruise coltul noptierei,si apoi se stinse.Era tatal ei.Acesta o prinse pe copila intr`o stransoare blanda,lua o carte de pe noptiera,si`si relua actiunea din fiecare seara.Citi aceeasi poveste,la nesfarsit,pana cand...pleoapele le cazura grele,si adormira in intunericul noptii!