Timp

Dragostea fiind o intalnire dureroasa si paradoxala a fericirii cu disperarea,
el e prea neincapator excesului ei uman.De aceea,de cate ori te trezesti din iubire
pare ca ti`a putrezit timpul prin nu mai stiu ce inima. Ea nu e asemanatoare frunzelor
nici pe departe. Acestea cad,putrezesc,si se imbiba in pamantul moale,tinandu`i de cald. Dar cand o dragoste putrezeste,ce lasa in urma? Franturi de nimic,un abis,un intuneric interminabil si infricosator,care rascoleste si distruge tot ce aveai mai bun in tine. Ii place sa lase haos in urma,sa calce in picioare frumusestea sentimentului.Si ura care a ramas in urma,se infiltreaza in fiecare vena,in fiecare capilar,strabatandu`ti intregul corp,si storcand din el seva sperantei,care nutrea fericirea alta data..
Si simti ca mori,refuzi sa respiri,dar daca stai sa te gandesti..dupa atata amar de vreme de cand se moare,viul a capatat probabil obisnuinta de a muri;fara de care nu s`ar explica de ce o insecta sau chiar omul,ajung dupa cateva sclifoseli,sa crape atat de demn. Si atunci te gandesti ca n`are rost nici sa traiesti,dar nici sa mori..Si pici intr`o agonie eterna,cauzata de o dragoste efemera,care s`a incapatanat sa iti sparga sufletul si sa`l imprastie in toate colturile lumii.
Obisnuiai sa crezi in basme? in povesti cu "happy ending"..nu exista asa ceva,cel putin eu inca n`am reusit sa "fug cu printul":)